Ciclism

Prin peisajele naturale pitoreşti, fauna şi flora diversificate, cultura şi arta, căldura şi ospitalitatea locuitorilor, România este o ţară care oferă nenumărate experiențe unice de călătorie ce așteaptă să fie descoperite.

Toate acestea, angrenate în ritmul ciclismului, constituie o provocare. Provocarea către un stil de viață echilibrat, organizat şi împlinit. Este demonstrat faptul că, practicând ciclism, corpul trece printr-o transformare totală. Pe cât de solicitant este când îl practici, pe atât de relaxat va fi după sesiunea de antrenament, starea psihică se va îmbunătăți simțitor, iar condiția fizică și imunitatea se vor întări.

Explorăm pe bicicletă și descoperim împreună peisaje pitorești, oameni extraordinari, tradiții și meşteşuguri străvechi, precum şi gastronomia tradițională românească, dezvoltând astfel o aventură unică și captivantă.

Programele din cadrul proiectului se adesează celor pasionați de mersul pe bicicletă și sunt realizate împreună cu ghizi şi instructori profesioniști care ne ghidează pe drumuri de țară, forestiere, asfaltate și off road spunându-ne povestea frumoaselor locuri pe care le vizităm.

Aventură cu bicicletele în Transilvania

Aventură cu bicicletele în Transilvania

Te invităm într-o frumoasă aventura cu bicicletele prin care să descoperim împreună povestea medievală a Transilvaniei prin explorarea judeţului Braşov!

Înscrie-te acum! Detalii
Aventură cu bicicletele în Harghita

Aventură cu bicicletele în Harghita

Te invităm într-o aventură de explorare a județului Harghita, prin care descoperim oraşul Odorheiu Secuiesc şi ne aventurăm cu bicicletele prin Platoul Calonda - Tinovul de la Fântâna Brazilor, barajul şi lacul de acumulare Zetea!

Înscrie-te acum! Detalii